Sfântul Ioan Gură de Aur şi Taina Euharistiei (de Stanila Iurie)

  

                                          

Sfântul Ioan Gură de Aur şi Taina Euharistiei

 

                                             

 

Εκκλησία-adunarea celor chemaţi, darul dumnezeiesc oferit întregii umanităţi. Scopul trinităţii asupra creaţiei fiinţelor raţionale a fost crearea acestei realităţi denumită Biserică.

Când spunem Biserică, imediat trebuie sa se ivească pe orizontul realitaţii noastre noetice, cuvântul Euharistia. Euharistia, această Taină a împărăţiei ¹ după renumita expresie a părintelui Alexander Schmeman, reprezintă acel pilon pe care se fundamentează această întreagă instituţie teandrică.

Taina euharistiei constituie prin excelenţă descoperirea însăşi a bisericii şi nu o taină printre celelalte taine ale bisericii.

Am ales acest generic, deoarece marele retor antiohian Sf. Ioan Gură de Aur, era chemat des să vorbească despre Euharistie. Fiind pus în situaţia de a explica Sfânta Scriptură poporului, el o făcea într-un mod destul de specific. Specificitatea tâlcuirii sale, rezidă în felul aprins al comunicării sale, cât şi în frecvenţa deasă a ermineuticii pasajelor euharistice. Interesantă remarcă face eminentul teolog al sec. XX, John Meyendorff şi anume că Sf. Ioan Gură de Aur nu a aparţinut epocii sale ². Adică, ermineutica sa scripturală, aparţinea mai mult secolelor anterioare vieţii lui, dacă e să o comparăm cu cea a unor cercuri teologice în care deja se făcea prezentă destul de mult influenţa concepţiilor platonice, origeniste şi neoplatonice. 

Concepţia hrizostomică asupra Tainei Euharistiei, a fost una trează teologic, fără mistificări şi dezvoltări eronate cum au început să apară mai apoi, bunăoara în corpusurile areopagitice. El a fost aproape în învăţătura euharistică de cea a Sfinţilor Ignatie Teoforul, Irineu al Lyonului si alţii. Biblismul abordării teologice a temei euharistice, se datorează şi faptului că el a aparţinut şcolii de exegeză antiohiene. Sf. Ioan Hrisostom a urmat cursurile de exegeză a lui Teodor de Mopsuestia. Dar într-un anumit mod, el a evitat învăţăturile greşite ale profesorului său, care ulterior a fost condamnat ca eretic.

Marele retor antiohian vorbeşte despre euharistie în modul următor : „ Împărtăşirea cu Trupul si Sângele Domnului, deschizând credinciosului porţile Împărăţiei Cerurilor devine deja aici pe pământ izvor de sfinţire şi mântuire : Această trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii, temei pentru încredere, nădejde, mântuire, lumină, viaţă. Trecând dincolo (în Împărăţia lui Dumnezeu, nota trad.) cu această jertfă, noi cu o mare îndrăzneală vom intra în locaşurile sfinte, ca şi cum am fi păziţi din toate părţile cu o armă de aur. Dar de ce vorbesc eu de viitor ? Această taină şi aici îţi face pentru tine pământul, cer.” ³

Dar spectrul analizei în acest comunicat, se va îndrepta mai mult spre problema împărtăşirii mai frecvente în opera hrisostomică. Patriarhul cetăţii constantiniene a fost un adevărat campion al îndemnului la o împărtăşire continuă cu Sfintele Taine.

Deschizând nişte paranteze, se cere imperativ de menţionat că această topică teologică, ar fi foarte bine de a fi adusă în discuţie în zilele noastre, pe băncile departametelor specializate ale mitropoliilor din spaţiul Republicii Moldova.

Sf. Ioan trăia într-o perioadă în care deja împărtăşirea la fiecare liturghie nu mai era privită ca firescul vieţii în biserică. Odată cu intrarea în masă a populaţiei de diferite culte în biserică, conştiinţa eshatologică si eccleziologică a creştinilor se pierdea. Tot mai mult îşi făcea loc aşa numita ecleziologie terapeutică ⁴ iniţiată de teologii alexandrini Origen şi Clement al Alexandriei. Această ecleziologie, lăsa un con de umbră asupra Euharistiei şi punea un foarte mare accent pe lupta cu patimile. Desigur lupta cu patimile îşi are rolul său extrem de important în viaţa unui creştin, dar mereu totuşi se cere a fi articulată cu viaţa euharistică a bisericii.

Aşadar, marele Ioan neostenit îndemna poporul lui Dumnezeu aşa numitul  « ο λαός του Θεού » la o împărtăşire continuă spunând : „ În zadar se face jertfa în fiecare zi, în zadar stăm în preajma jertfelnicului ; nimeni nu se împărtăşeşte. Acestea vi le spun nu ca să vă împărtăşiţi pur şi simplu, ci ca să vă faceţi vrednici. Nu eşti vrednic de jertfă, nici de Împărtăşire? Dar atunci nu eşti vrednic nici de rugăciune. Auzi diaconul care stă şi zice : Cât sunteţi în penitenţă rugaţi-vă ! Toţi câţi nu se împărtăşesc sunt în penitenţă, ce mai stai? Daca eşti dintre cei ce sunt în penitenţă nu trebuie să te împărtăşeşti, căci cine nu se împărtăşeşte e dintre cei ce sunt în penitenţă. Pentru ce spune : Apropiaţi-vă cei ce nu puteţi, să vă rugaţi!, iar tu stai cu insolenţă ? Iar dacă nu eşti dintre aceştia, ci din cei ce pot să se împărtăşească, cum de nu te îngrijeşti să faci aşa ? Oare acest lucru nu e nimic pe pământ? Observă rogu-te! Este o masă împărătească, îngeri slujesc acestei mese, e de faţa însuşi Împăratul, si tu stai gură cască” ⁵. Observăm din textul de mai sus, puterea cuvântului Sfântului Părinte şi în general cuvintele întregii opere a ierarhului Ioan îl trădează că a făcut ucenicia la marele profesor de retorică Libaniu.

Din pasajul citat mai sus, putem evidenţia faptul că Sf. Ioan nu propovăduia o împărtăşire cu tainele lui Hristos aşa într-un mod indiferent de starea sufletească a credinciosului. Ci din contra promova o kinonie cu Trupul si Sângele lui Hristos în contextul prezenţei unei stări de suflet înrădăcinată în relaţia agapică cu Hristos.

Dar la acest capitol cu regret în pastoraţia estic ortodoxă per ansamblu, se observă o exagerare în cerinţa pregătirii credinciosului înainte de a se împărtăşi. „ Exigenţa sfinţeniei şi a desăvârşirii personale pentru împărtăşirea frecventă e un maximalism excesiv lipsit de simţul nuanţei şi al diversităţii stărilor si treptelor pe care se afla oamenii, şi care ignoră faptul că Euharistia e o hrană de drum a sufletului pe calea desăvârşirii.”⁶ Dar deasa împărtăşire personală, exclusiv doar a unor membri dintr-o comunitate euharistică, totuşi nu este o cale adevărată a bisericii în devenirea sa primordiala. Această împărtăşire frecventă individuală reprezintă o situaţie acceptabilă în temeiul diferitori factori istorici şi teologici. Dar totuşi în acest caz Biserica nu reprezintă, nu iconizeaza ceea ce ea prin excelenţă este menită să preînchipuie, adică preînchipuirea Împărăţiei ce va să vină adică a eshatonului, învăţătură puternic nuanţată în zilele noastre de către mitropolitul Pergamului Ioannis Ziziulas. ⁷ Eforturile pastoraţiei, trebuie sa se îndrepte în direcţia ca toţi credincioşii care participă la Dumnezeiasca Liturghie în final să se împărtăşească cu Trupul si Sângele Domnului. Dar desigur nu înainte de a lucra cu credincioşii şi ai pregăti spre a conştientiza ce înseamnă a fi un ucenic adevărat al Domnului Hristos.

Marele retor antiohian ne mai zguduie cu urmatoarea kerygmă a sa:„ Spune-mi: dacă cineva chemat fiind la masă, şi-ar spăla mâinele şi s-ar aşeza, şi ar fi gata pentru masă, dar mai apoi n-ar gusta din ea, nu insultă oare pe cel ce l-a chemat? N-ar fi mai bine ca unul ca acesta nici sa nu vină? Aşa şi tu ai venit, ai cântat împreuna cu toţi, ai mărturisit că eşti dintre cei vrednici care n-au fost îndepărtaţi împreuna cu cei nevrednici; atunci cum ai rămas şi nu te împărtăşeşti din cele de pe masă? Spui sunt nevrednic. Dar atunci eşti nevrednic şi de comuniunea în rugăciuni, fiindcă Duhul coboară de sus nu numai asupra celor puse înainte ci şi prin cîntările acelea” ⁸

Iarăşi se observă o argumentare convingătoare plină de focul Duhului, un adevărat strateg al cuvântului care şi l-a făcut aşa de îndrăgit de creştinii atât din Antiohia cât şi din Constantinopol.

Pasajul citat mai sus s-ar potrivi de minune si creştinilor postmodernităţii, care şi în ziua de astăzi când învăţătura bisericii a devenit aşa de accesibilă, totuşi nu păşesc corect în calea euharistică.

Aşadar, am văzut mici schiţări ale teologiei euharistice a Sf. Ioan Hrisostom care neîncetat prin cuvântul său dres cu sare şi prin hristificarea sa continuă a reprezentat o adevărată martirie atât pentru epoca sa cât şi pentru epocile ulterioare.

 

¹ Vezi Alexandre Schmemann, „ Euharistia Taina Împărăţiei”, Editura Anastasia.

² Иоанн Мейендорф Bведение в святоотеческое богословие , Глава 6. Святитель Иоанн Златоуст, Москва, (?), 2001. (John Meyendorff Introducere în teologia Sfinţilor Părinţi, Capitolul 6 Sfântul Ioan Gura de Aur, Moskova, (?), 2001.) http://www.krotov.info/library/m/meyendrf/patr_16.html

³ Иоанн Златоуст, Беседы на 1-е послание к Коринфянам, 24.5 // Творения, Т.10, Кн.1, с-242. (Ioan Gura de Aur, Omilii la I epistola către Corinteni, 24.5 // Opere T.10, C. 1, p-242.) http://theolcom.ru/doc/sacradoc/2_11_Hilarion.pdf

⁴ Vezi mai multe despre ecleziologia terapeutică la Ioannis Ziziulas Mitropolitul Pergamului în Θέματα Εκκλησιολογίας (Subiecte despre Ecleziologie) http://www.oodegr.com/oode/dogmat1/perieh.htm

⁵ Sfântul Nicodim Aghioritul, Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu, Editura Deisis, 2006, p.219.

⁶ Ibidem, Împărtăşirea continuă pro si contra- o dispută perenă si lecţiile ei (diac. Ioan I. Ică Jr.), p.48.

⁷ Vezi Michel Stavrou, Principes de l’ecclesiologie orthodoxe et difficultés de mise en oeuvre, http://orthodoxe.free.fr/files/Ecclesiologie_Stavrou.pdf

⁸ Sfântul Nicodim Aghioritul, Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, p.220.